In zilele noastre, mesajul despre pocainta este bagatelizat. Cu toate ca putem gasi on-line sute sau mii de predici despre pocainta, alte sute sau mii de cantari, de poezii si de indemnuri la pocainta, oamenii tot nu inteleg ce este pocainta biblica si cum functioneaza ea. Pentru cei mai multi, probabil, pocainta secolului XXI defineste un soi de comportament sau de orientare religioasa. Se crede, in mod obisnuit, ca cineva e pocait daca face anumite lucruri sau daca nu face alte lucruri. Bunaoara, cineva e pocait pentru ca nu bea, nu fumeaza si are multi copii. Sau e pocait pentru ca merge, saptamana de saptamana, la o biserica de-a pocaitilor. Si asta deoarece, pentru foarte multi oameni, pocainta e doar o tipologie, o marca, e ca si cum ai spune: “ce frumos iti zambeau vanzatorii de la patiserie. Ce oameni cumsecade.” Dar oare asta sa reprezinte pocainta? O simpla tipologie? Doar un fel de a fi sau de a actiona?

Pocainta incepe intotdeauna cu o atitudine de umilinta sufleteasca si de “zdrobire a duhului”. Este imposibil sa ne pocaim, in sens biblic, daca nu ne zdrobim pe interior. Actiunea aceasta de umilire interioara este necesara din cauza pacatului, pentru ca pacatul ne face mari pe interior, mandri, aroganti, infatuati si plini de sine. Pacatul ne aduce intr-o stare de obezitate interioara infioratoare.  Pacatul este forta care devasteaza sufletul omului.  Ei bine, doar pocainta poate opri procesul acesta de distrugere sufleteasca. Pocainta e necesara din cauza pacatului care ne desfigureaza pe interior. Pe mine nu ma intereseaza – in primul rand – tipologiile exterioare, nu ma intereseaza sa imi pun un zambet fals si sa ma comport ca un pocait si nici nu ma intereseaza sa joc un rol. Pe mine ar trebui sa ma ingrozeasca problema pacatului din inima mea. Sa nu facem niciodata greseala sa separam pocainta de problema pacatului din inima noastra. Actele teatrale in domeniul pocaintei ne transforma intr-un fel clovni spirituali.

Pavel spune in 1 Timotei 1: 15: “O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul acesta, care zice: Hristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.” Un om pocait se vede cel dintai dintre pacatosi. Iar Pavel nu exagereaza, pentru ca omul pocait, omul zdrobit pe interior nu se mai compara cu altii. Cand se evalueaza pe sine insusi, Pavel pune problema doar intre el si Dumnezeu. Pavel a vazut putreziciunea din sufletul sau si ingrozit a spus: O, nenorocitul de mine, cine ma va izbavi de acest trup de moarte?! Eu sunt cel dintai dintre cei pacatosi! Ai mila de mine, Dumnezeule! Asta e atitudinea unei inimi pocaite!

Sa ne fereasca Dumnezeu de o pocainta care nu ne zdrobeste eul pacatos si care nu ne saraceste mandria pana la anihilare! Sa ne fereasca Dumnezeu de o pocainta care sa nu loveasca pacatul din propria noastra inima! Sa ne fereasca Dumnezeu de o pocainta care sa ne transforme in judecatori aronganti si nemilosi ai celorlalti! Eu – si tu – am nevoie de o pocainta care sa ma faca sa spun: “Cel dintai dintre pacatosi sunt eu!” Doar aceasta e calea spre adevarata vindecare interioara.

Pocainta are o forta vindecatoare supranaturala.  Este singurul tratament care da roade in lupta cu acest cancer devastator al sufletului: pacatul. Dar, ca si chimioterapia, ea are si efecte adverse: e dureroasa cand e aplicata, nu e confortabila si simti ca tot sufletul ti se rupe in bucati. Dar e vindecatoare. Cu cat e mai mare doza de pocainta, cu atat durerea e mai mare, dar dupa ce trece durerea, ce efecte binecuvantate voi vedea in viata mea! Prin pocainta voi fi vindecat si eliberat de boala groaznica a sufletului omenesc, pentru ca, atunci cand ma pocaiesc, Hristos vine cu tot ce are in inima mea ca sa mi-o curateasca.