Sunt atat de multe lucruri in Universul material pe care nu le cunoastem. Nu intelegem inca nici macro-Universul si nici micro-Universul cu care interactionam. Postulam tot felul de teorii despre gauri negre, despre quasari, despre neutrini, despre atomi si despre forte fizice pe care nu le intuim decat teoretic, iar cand patrundem in lumea microscopica ne pierdem in amanuntele si complexitatea ei uimitoare. Noi nu cunoastem in amanuntime nici macar ce se afla in vastele noastre oceane, dar avem pretentia infantila sa intelegem Universul moral si spiritual despre care nu cunoastem decat franturi. Atat cat ne-a fost revelat de Dumnezeu. Nimic mai mult. Noi nu putem cunoaste despre Adevar decat atat cat ne-a fost revelat. Filosoful Petre Tutea avea perfecta dreptate cand spunea: “Daca Adevarul nu e revelat, Adevarul nu e!” Iar daca ceea ce vrem noi sa cunoastem nu ne este revelat, atunci ce sa facem? Care ar trebui sa fie atitudinea noastra in fata lucrurilor pe care nu ni le putem explica? Sa cautam sa explicam ceea ce nu ne-a fost explicat nici macar de Dumnezeu?

Sunt atat de multe lucruri pe care nici macar Dumnezeu nu ni le explica – de ce a ingaduit Dumnezeu tragedia care l-a lovit pe Iov, spre exemplu? – iar tacerea aceasta a lui Dumnezeu devine traumatizanta pentru noi. Pana si Paul Evdokimov – in celebra lui carte “Iubirea nebuna a lui Dumnezeu” –  face o afirmatie care ne socheaza: “Suferinta nevinovatilor constituie un dosar impovarat in care tacerea lui Dumnezeu si lipsa interventiei Sale devin proba unui esec.” Dar, cu stilul lui genial, Paul Evdokimov rastoarna acest argument si il trasforma – paradoxal – intr-un mijloc de revelare a iubirii divine: “… tacerea (lui Dumnezeu) este una din calitatile Sale, pentru ca orice dovada constrangatoare ar viola constiinta umana. Iata de ce Dumnezeu isi limiteaza atotputernicia, renunta la omniscienta, sterge orice urma si se inchide in tacerea iubirii Sale jertfelnice.” De ce? Pentru ca Universul spiritual este de o complexitate inimaginabila. La mintea omului nu s-au suit lucrurile de acolo. Sa nu care cumva sa avem pretentia ca putem explica lumea credintei si a harului, in care, de multe ori, Insusi Dumnezeu tace. Iar daca Dumnezeu Insusi tace, noi cu atat mai mult ar trebui sa tacem. Tacere inaintea Domnului!

De ce a creat Dumnezeu virusii? Eu nu stiu.  De ce a creat bacteriile, mustele, tantarii, gandacii de bucatarie si alte organisme daunatoare, habar nu am. Exista, bineinteles, o relatie de simbioza intre multe organisme. Eu personal nu le pot explica. La inceput –  ne spune Scriptura –  totul era “foarte bun”. Probabil ca virusii se jucau frumos pe pielea umana si o faceau mai catifelata. Dar, odata intrat pacatul in lume – prin om – virusii s-au salbaticit, au devenit malefici, nemilosi, rai, raspanditori de moarte, exact ca omenirea care ii purta si ii cultiva. La ora actuala, scapati de sub control, virusii au capacitatea de a distruge omenirea. Unii oameni au ajuns sa creada ca, intial, ei au fost creatia diavolului, nu a lui Dumnezeu, dar au uitat ca diavolul nu poate crea. Diavolul doar perverteste ceea ce a fost creat. Nu stiu daca virusii s-au format din ceva bun – oare au fost buni la inceput? – dar cert este ca atat virusii cat si bacteriile au capacitati de distrugere fenomenale. Sunt arme microscopice de distrugere in masa.

De ce exista coronavirusul? De ce nu il eradicheaza Dumnezeu? De ce ingaduie Dumnezeu tragedia actuala care pare sa se raspandeasca intr-un mod care nu va putea fi controlat?

Putem incerca raspunsuri, bineinteles, dar nu ne-ar strica sa incercam si tacerea. Nu e o rusine sa spunem: “Imi pare rau, nu stiu!” Nu ii facem niciun serviciu lui Dumnezeu – si nici noua – daca oferim raspunsuri prostesti, doar de dragul de a ne afla in treaba si de a parea inteligenti. Exista in noi o dorinta –  produsa de o forta intunecata –  de a ne explica totul cu ratiunea infectata de pacat si de a crede ca putem patrunde cu mintea noastra “adancimile” voii lui Dumnezeu, Universul Lui moral. Faptul ca nu putem oferi explicatii logice – pe placul tuturor –  la ceea ce se intampla la ora actuala in lume nu va stirbi cu nimic puterea si eficienta credintei crestine.

Credinta in Hristos nu depinde, in cele din urma, de nici un factor material. Credinta e din alta categorie. Nu putem spune, de exemplu: “voi crede in Dumnezeu daca va face sa dispara coronavirusul” si nici nu putem afirma cu infatuare ca: “cine crede in Isus nu va fi afectat de coronavirus.” Iar cand mai auzi si afirmatii de genul: “In Numele lui Isus leg orice virus”, sau “In Numele lui Isus coronavirusul e infrant”, te intrebi, crucindu-te, de ce ne este greu sa tacem? De ce nu putem crede in Dumnezeu, chiar daca vom trece prin ape si prin foc? Noi nu credem in Hristos ca sa nu fim virusati sau ca sa infrangem virusii. Noi credem in Isus Hristos chiar daca vom fi loviti de virusi sau chiar daca va trebui sa trecem prin “valea umbrei mortii.” Ce treaba au virusii cu credinta noastra? Nici macar virusii nu ne pot desparti de dragostea lui Dumnezeu care este in Hristos Isus!

Cu cateva saptamani in urma, cineva mi-a trimis un mesaj prin care imi spunea ca nu se teme de coronavirus, pentru ca el are cel mai puternic antivirus: Isus Hristos. Si uite-asa am ajuns sa il transformam pe Hristos in antivirus! Ar mai trebui sa adaugam ca Isus Hristos este si aspirina noastra, dar si insulina noastra si de ce nu, chiar si nurofenul nostru. Poate ca doar asa vom reusi sa scapam de durerile de cap pe care ni le dau cei care vorbesc in numele credintei, dar fara sa creada cu adevarat.

Problema actuala reprezinta o mare provocare pentru slujitorii bisericilor noastre. Sunt atat de multe informatii care starnesc panica si atat de multe stiri false si neavizate. Cu toate ca suntem indemnati sa ramanem calmi si sa nu dam crezare tuturor informatiile care apar, sunt multi oameni care se tem. In general, de panica si de imaginatie nefasta sufera cam toti oamenii. Sa nu ne imaginam ca un crestin este incapabil sa se teama, caci daca ar fi asa nu am gasi in Biblie numeroasele indemuri care ne spun “Nu te teme!” Iar daca vom avea si noi membri infectati de COVID – 19, ce vom face? Vom inceta sa mai credem in Dumnezeu din cauza aceasta? Vom renunta la Hristos pentru ca Dumnezeu ingaduie peste noi ceva ce nu ne putem explica logic? Nu am nicio indoiala ca Dumnezeu are toata puterea in cer si pe pamant, inclusiv peste lumea virusilor, dar, in acelasi timp, inteleg din ceea ce ne este revelat in Scripturi ca planul lui Dumnezeu contine multiple elemente pe care eu nu le cunosc si pe care Dumnezeu refuza sa mi le explice. Iar daca El Insusi tace, atunci sa invat si eu sa tac!

Cu virusi sau fara virusi, credinta noastra trebuie sa ramana neclintita, iar dragostea noastra fata de Dumnezeu sa creasca tot mai mult. Un crestinism al carui Adevar este conditionat de explicarea tragediilor din jur nu este un crestinism care sa aduca Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, pentru ca daca nu vom mai avea explicatii – si asta se va intampla cu siguranta –  atunci vom ramane fara Adevar. Pentru crestini, Adevarul nu e un concept ancorat in logica umana si nici in fenomenele din jur; pentru noi Adevarul e o Persoana: Isus Hristos. Despre El, Paul Evdokimov spunea asa de frumos: “Lumina Sa tasneste dintr-un Adevar rastignit si inviat.” Iar lucrul acesta nu mai poate fi schimbat. Nici in veacul acesta, nici in veacul viitor!