Slujirea publică în Biserica secolului XXI este eminamente masculinizată. Îmi veți spune că așa e, de la apostoli încoace, și așa va fi până la venirea Domnului. Iar eu, încercând să fiu deschis spre dialog, mă voi feri să vă bruschez, pentru că, în zilele noastre, indiferent de cum pui problema rolului femeilor sau bărbaților în Biserică, vei găsi justițiari, cuprinși de o fervoare uimitoare, care vor dori să te pună la punct. Dacă voi spune că femeile nu trebuie să caute funcțiile de conducere în Biserică, amazoanele egalitariste – care sunt destule prin bisericile noastre – vor sări iritate și se vor grăbi să mă acuze de discriminare. Dacă voi spune că femeile trebuie să se implice în slujirea publică a Bisericii și să-și facă auzit glasul, voi avea de-a face cu bărbații furioși, care au ajuns că creadă că Biserica este ultima fortăreață necucerită de mișcarea feministă. Îmi pot închipui ce reacție vom avea din partea celor ce cred că Biserica este ultimul bastion neafectat de feminism, când voi încerca să le spun că nu e nicio problemă dacă în Biserică se vor implica și femei evlavioase. Biserica nu va avea nimic de pierdut dacă se va scutura puțin de haina masculinității și îi va permite și femeii să își facă auzit glasul.

Bărbatul monopolizează slujirea publică în Biserica și o face citând zeci de versete, apelând la canoane vechi de secole, la logica masculină și mai ales la argumentul exclusivist al întâietății: noi am fost creați primii, noi suntem „capul” femeii, noi am primit autoritatea de a conduce Biserica! Dar, cred eu, dacă limităm discuția despre implicarea femeii în Biserică doar la subiectul complex al conducerii Bisericii – și din păcate aici ne blocăm atunci când discutăm această problemă – riscăm să nu mai vorbim deloc despre rolul de slujire al femeii în Biserică. De teamă să nu fie dat jos de pe tronul conducerii Bisericii, bărbatul îndepărtează femeia din slujirea publică și îi restrânge atât de mult prerogativele încât, paradoxal, în multe biserici ea a ajuns fără niciun rol. Însă o slujire eminamente masculinizată nu este un ideal pe care Biserica lui Hristos să îl caute și nici să îl promoveze. Sunt convins că orice cercetător atent al Scripturii va observa că Însuși Domnul Isus Hristos implică femeia în slujirea Bisericii Sale. Și Isus Hristos nu doar că (re)integrează femeia în viața și misiunea Bisericii Sale, dar le poruncește bărbaților din anturajul Său să lase femeia să slujească și să îi aprecieze slujirea.

Există un pasaj în Evanghelia după Marcu 14: 1 – 11 care ar putea să ne lămurească cu privire la rolul femeii în Biserică, asta dacă nu cumva îl considerăm doar un pasaj descriptiv. Dacă el, în schimb, este și un pasaj normativ – și eu cred că este! – atunci provocările pe care textul ni le ridică ar trebui să ne dea serios de gândit. Pasajul nu oferă, neapărat, răspunsuri punctuale la întrebarea: „care e rolul femeii în Biserică?”. Scopul lui Hristos – în textul amintit – nu e să listeze rolurile concrete ale femeii în slujirea Bisericii Sale, dar textul ne oferă un cadru călăuzitor cu ajutorul căruia putem construi argumente care să ofere răspunsuri la întrebarea: „care este rolul femeii în Biserica?”

Continuarea AICI: https://convergente.ro/lasati-o-in-pace/