Abordarile teologice serioase sunt bazate pe cercetare aprofundata. Sunt un fel de investigatii care evita sa enunte concluziile, pana nu au epuizat toate (sau cat mai multe) perspectivele de raportare la ceea ce este investigat. Fara aceasta abordare holistica, serioasa si fara prejudecati, teologia noastra se va prabusi sub propriile-i limitari.

Nu este usor sa ajungem la concluzii teologice cu una cu doua. As spune ca e infantil sa ne batem cu pumnul in piept si sa spunem: Gata! Am descoperit America! Sa sigilam cumva usa unui subiect, fara a mai lasa loc si de alte investigatii este o dovada de rea-credinta. Iar reaua-credinta – in teologie, cel putin – nu este de obarsie dumnezeiasca. Teama de a descoperi Adevarul ne impinge la aceste actiuni limitative si, niciodata, teama de Adevar nu a fost o virtute crestina. Sub nicio forma nu ar trebui sa ne fie teama de ceea ce vom descoperi investigand teologic o anumita doctrina pe care am mostenit-o, sau pe care altii au imprimat-o in mintea noastra. De multe ori ajungem sa credem ce altii ne-au impus, fara ca noi sa depunem macar un efort decent de a cerceta ceea ce afirmam. De a investiga.

Stiu ca pare din categoria relativismului ceea ce va spun. Insa, desi nu afirm ca notiunile noastre teologice sunt subiective, va trebui – de dragul cercetarii oneste – sa recunoastem ca nu Absoluturile ne dau bataie de cap in cercetarea teologica, ci tocmai subiectivismul pe care vrem sa il promovam ca adevar absolut. Am ajuns sa credem ca daca ceva nu e din categoria absoluturilor teologice, ceilalti nu ne vor baga in seama. Ei bine, nu e deloc asa! Tocmai diversitatea de interpretare teologica actuala ar trebui sa ne puna pe ganduri. Sub nicio forma, refuzul de a analiza celelalte pareri teologice nu e o solutie de investigare onesta. Orice investigator stie ca fiecare parere a martorilor (chiar daca difera intre ele) trebuie luata in seama si analizata. Sunt amanunte care ii pot scapa unuia, dar sunt observate de celalalt.

Vedem – foarte des in zilele noastre – manifestandu-se un tip de teologie reactionara, ca riposta la anumite idei, care ar trebui cel putin analizate cu onestitate. Asa se face ca, spre exemplu, avem “experti” care ne invadeaza cu mesajele lor spunandu-ne: “Gata, nu mai exista dar de vindecare! Tot ce vedem azi e o cacialma, o inselatorie, un teatru ieftin si distructiv.” Si cum au ajuns ei la concluzia asta? Studiind manifestarea darului de vindecare in Sfintele Scripturi, in istoria Bisericii, investigand misionarii actuali (multi dintre ei sunt insotiti in lucrarea lor de semne si minuni), cercetand milioanele de marturii ale celor vindecati in mod supranatural? Vezi sa nu! Ei l-au analizat pe Benny Hinn, pe Todd White, miscarea Redings si pe alti cativa carismatici care au ajuns vedete publice si hop – top, investigatia s-a incheiat. Bineinteles ca exista o lucrare de vindecare contrafacuta, dar asta nu ar trebui sa ne impiedice cercetarea. Eu am fost martor la cateva vindecari supranaturale clare, de netagaduit. Cum as putea eu sa neg ca exista un dar autentic de vindecare? Sunt mii de oameni prin care Dumnezeu lucreaza in mod supranatural, cu darul de vindecare. Faptul ca noi nu ii vedem in lumina reflectoarelor ar trebui sa ne incurajeze. Ei calca pe urmele lui Isus…“vezi sa nu stie nimeni!” Cele mai multe manifestari supranaturale sunt, probabil, facute cu discretie. Duhul nu vrea sa atraga atentia asupra noastra, ci asupra lui Hristos. Dar faptul ca tu nu le vezi pe YouTube nu inseamna ca ele nu exista. Si, sub nicio forma, nu trebuie sa crezi ca ceea ce vezi pe YouTube sau Facebook e tot ceea ce exista!

Altii ne spun ca nu mai exista dar autentic de profetie. Ca au auzit ei vreo doua, trei, sau zece prorocii si toate erau cusute cu ata alba. Pai pe timpul lui Ilie erau 450 de proroci falsi si Ilie credea ca este singurul adevarat. Se insela! Domnul mai avea mii de slujitori pe care nu ii scosese in lumina reflectoarelor, dar care se duceau acolo unde ii trimitea Domnul, ca sa vorbeasca in Numele Lui. Atitudinea reactionara se blocheaza asupra respingerii si a condamnarii falsitatii. Nu asta e problema ei. Problema ei este ca nu merge mai departe cu investigatia, pentru a descoperi imaginea de ansamblu asupra darului profetic. In Biserica tot timpul se vor ridica “si proroci mincinosi”, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu va vorbi Bisericii Sale si prin darul de prorocie. Sa lupti impotriva darurilor Duhului, pentru ca niste oportunisti obraznici se inalta pe ei insisi in Biserica lui Hristos, este o dovada de ingustime si, as spune, de lasitate teologica. Ei – oportunistii – isi vor primi rasplata. Cu varf si indesat! Dar noi ce vom face? Vom ramane blocati in respingere, vom inchide ochii si vom striga in gura mare: “Nu, nu! Nici nu vreau sa aud despre asa ceva!”?

As vrea sa observati ca atitudinea aceasta reactionara aduce cu sine – intotdeauna – o limitare teologica foarte periculoasa. Pentru a ne sustine ideile, vom forta textele, vom da la o parte dovezile care stau in fata noastra si vom enunta concluzii pripite. Si nu o vom  face doar pentru a condamna o manifestare eronata, ci o vom face pentru ca ne e teama de Adevar. Dar daca doar Adevarul ne face liberi, de ce sa ne temem sa il descoperim? De ce sa nu ne apropiem de Adevar cu o atitudine de umilinta si de deschidere? De ce sa inchidem usa investigarii teologice, daca nu ne-am incheiat cercetarea?

Eu vin dintr-un mediu penticostal, cu toate ca acum slujesc intr-un mediu eclesial mult mai diversificat. Spre binele meu! Mi-am clarificat mult mai bine anumite pareri si am descoperit cat de frumos e Trupul lui Hristos, cand nu incerci sa impui ideologii denominationale, ci sa aduci zidire Trupului. Eliberarea de denominationalism nu este usoara – din pacate – dar nici imposibila nu e. Totul tine de atitudinea ta fata de celalalt si fata de Dumnezeu.

In mediul penticostal, de unde vin, am apucat sa vad – adica le-am experimentat pe propria mea piele – manifestari ciudate in foarte multe domenii: in domeniul prorociei, al vorbirii in alte limbi, al vindecarilor, al staruintei dupa Duhul Sfant, etc. Da, nu imi este teama sa recunosc ca am vazut multe (prea multe, din pacate!) manifestari supranaturale contrafacute. Am vazut, deasemena, o teama serioasa de a-i confrunta pe oportunistii obraznici,  ca nu cumva “cu graul sa fie smulsa si neghina.” Pana si pastorii au ales de multe ori sa inchida ochii si sa spere ca lucrurile se vor rezolva de la sine, chiar daca stiau ca ceea ce se intampla era periculos pentru comunitatile lor. Insa niciodata nu am negat ca Hristos ofera daruri oamenilor si ca Duhul Sfant “da fiecaruia in parte, cum voieste El.”

Focalizandu-ne prea mult pe falsitate si incercand sa ridicam niste ziduri teologice de protectie, nu am facut altceva decat sa blocam cercetarea serioasa. Si ce daca sunt manifestari contrafacute? Sa ne rugam ca Duhul Sfant sa ne dea “darul deosebirii duhurilor”! Dar nu-i asa ca e greu sa primesti darul acesta, daca – de frica falsului – ai ajuns sa afirmi ca “darurile Duhului au incetat”? Sa ne rugam ca Duhul sa ne dea “darul credintei”! Si poate ca asa ne vom da seama ca Biserica are nevoie de toate darurile Duhului, pentru a-si duce la indeplinire mandatul.

Diavolul isi va trimite pana la sfarsitul veacului agentii imbracati in haine de ingeri printre noi. Sa nu ne miram de asta! Vor fi printre noi: pastori falsi, lideri de inchinare falsi, proroci mincinosi, vindecatori inselatori, misionari corupti, diaconi si prezbiteri compromisi, etc. Si ce-i cu asta?! Nu ne spune Biblia ca asa se va intampla? Ba da! Si inca o spune foarte clar. Sa nu luptam impotiva falsului dezvoltand ostilitate fata de adevarata lucrare a Duhului!  Duhul Sfant, care lucreaza acum in Biserica lui Isus Hristos, va sti ce daruri sa ofere fiecaruia dintre noi, astfel incat Trupul sa fie protejat si zidit. Si chiar nu mai conteaza daca tu, eu, sau altul credem sau nu in darurile Lui. Duhul Sfant isi va face lucrarea Sa, fara sa poata fi oprit!