Se pare ca raspunsul la aceasta intrebare nu e deloc facil. Sunt multe incertitudini cu privire la procedura de impartasire si, in momentul de fata, nu prea stim cum sa le abordam pe toate. Dar asta nu inseamna ca nu ar trebui sa cautam solutii. Sunt denominatiuni care – in pripa – au decis ca “este bine sa nu se oficieze Cina Domnului pana cand vor fi conditii sa ne intalnim in biserica.” Ei bine, eu nu cred ca “este bine”. Sa transezi problema – in mod oficial – cu mesaje de genul “este bine sa nu” mi se pare neintelept si nepotrivit.

Am sa incerc sa prezint o solutie care e necesara comunitatii pe care o slujesc. Nu am nicio pretentie ca solutia mea sa fie aplicata de catre altii. Drept sa va spun, nu prea ma intereseaza procedurile aplicate de catre ceilalti. Ma intereseaza, in schimb, argumentele teologice si rationamentele pe care sa le pot analiza. Iata ce cred eu ca trebuie sa le transmit membrilor bisericii in care slujesc, despre Cina Domnului, in contextul exceptional in care ne gasim. Suntem in izolare si nu avem voie sa ne intalnim. In lupta impotriva Covid – 19 trebuie sa stam in casa! Dar ne putem impartasi?

Evanghelistul Matei relateaza prompt – fara sa ne ofere prea multe amanunte – ceea ce s-a intamplat la Cina cea de taina. El ne spune ca Isus a luat o paine – dintre azimile care erau pe masa – pe care o rupe in doua (asa facea tatal casei  la masa de Paste a evreilor) si le spune ucenicilor sa manance din ea, caci “acesta este trupul Meu.” Cu siguranta ca ucenicii nu au priceput ce vrea sa spuna. Trupul fizic al Domnului era separat de painea pe care o tinea in mana si despre care spunea ca este trupul Lui.  Apoi, Isus a luat unul dintre paharele cu rodul vitei (must sau vin, depinde de traditia bisericeasca din care venim) de pe masa si le spune sa bea din el, caci “acesta este sangele Meu.” Adauga, apoi, ca “acesta este sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor.” Nu vedem la Cina cea de taina nicio paine speciala sau vreun vin/must special. Isus foloseste ceea ce era pe masa. Ceea ce le era comun. Painea nu a fost coapta de vreo vaduva, sau de vreo alta persoana speciala, despre care sa spunem ca e mai sfanta decat restul comunitatii. El nu a fost preocupat deloc de ideea de sacralitate – ea a aparut mult mai tarziu – a elementelor materiale  pe care le folosea. A folosit o azima pe care ucenicii au procurat-o de la piata, din comert. As vrea sa retineti, deasemenea, ca Isus – dupa binecuvantare – a frant painea si le-a dat-o ucenicilor ca sa o imparta intre ei. La fel a facut si cu paharul, iar ucenicii l-au impartit intre ei. Nu au asteptat la rand, ca Insusi Domnul sa le ofere fiecaruia dintre ei paharul cu rodul vitei. Nu cred ca Petru, de exemplu, s-ar fi poticnit ca mana lui Bartolomeu ii intinde paharul si nu mana Domnului. Accentuez asta pentru ca –  in mod ciudat – se crede ca daca nu iti rupe pastorul (sau cineva ordinat) painea cu mana lui, cumva valoarea Cinei este stirbita, ca actul isi pierde din sacralitate.

Evanghelistul Marcu, la fel ca Matei, relateaza si el – pur si simplu –  ceea ce s-a intamplat. In schimb, Luca ne ofera cateva amanunte care merita luate in considerare. Primul dintre ele este acesta: “…pana la implinirea lor in Imparatia lui Dumnezeu.” Ceea ce a inceput Isus, la Cina cea de taina, trebuie continuat pana va veni Imparatia lui Dumnezeu. Cina Domnului este o sarbatoare care depaseste sfera bisericii locale. Realitatile pe care Cina le reveleaza au de-a face cu Imparatia lui Dumnezeu. Suntem intr-un proces de implinire a “Pastelui” lui Hristos si, sub nicio forma, nu avem voie sa impiedicam aceasta implinire, renuntand la Cina Domnului. Al doilea amanunt este acesta: “…se da pentru voi.” Cina are de-a face cu jertfirea lui Hristos pentru noi. Ea nu are de-a face, in primul rand, cu vreo forma de organizare bisericeasca, ci cu jertfa lui Hristos. La Cina ne reamintim – iar si iar – ca Hristos s-a dat pentru noi. Iar al treilea amanunt este acesta: “…sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Cina este o pomenire continua a ceea ce a facut Hristos pentru noi. Accentul nu cade nicidecum pe painea in sine, sau pe rodul vitei in sine, ci pe realitatea pe care ele o reveleaza. Fara realitatea avuta in vedere de Hristos, painea si rodul vitei vor ramane ceea ce sunt.

Putem noi sa ii privam pe credinciosi de la a experimenta realitatea spre care arata Cina Domnului, pentru ca nu stim cum sa le impartim painea si rodul vitei? Cei mai multi se focalizeaza – in aceste zile –  pe paine si rodul vitei, nu pe realitatea din spatele elementelor. Si, pentru ca nu stiu cum sa imparta Cina in conditii de siguranta, decid ca cel mai bine ar fi sa nu se ia Cina Domnului, pana nu vom iesi din izolare. Dar, neoficiind Cina Domnului – de teama sa nu contaminam sfintenia elementelor folosite – oare nu cumva desconsideram adevaratul sens al Cinei?

In loc sa gasim solutii practice pentru a sarbatori Cina Domnului – chiar daca nu vor fi cele mai bune solutii – transam rapid problema si decretam ca mai bine ar fi sa nu se mai ia Cina Domnului. In schimb, mesajul Evangheliilor este unul cat se poate de ferm. Imperativul va sta in picioare intotdeauna: “Sa faceti lucrul acesta!”, chiar daca veti avea dificultati cu privire la impartirea painii si a rodului vitei. Gasiti solutii! Adaptati-va la situatia in care va gasiti! Dar … “sa faceti lucrul acesta!”

Niciodata pomenirea mortii lui Hristos in Biserica – si de catre Biserica – nu trebuie blocata de vreun eveniment! Iar imperativul acesta nu mai tine cont de locatia fizica in care se afla biserica. Si ce daca nu ne putem intalni in cladirea bisericii? Inceteaza Biserica sa existe pentru ca nu mai avem cladire? Slava Domnului ca nu! Daca nu avem cladirea la dispozitie, nu mai putem vesti moartea Domnului? Biserica –  indiferent unde se afla – este mandatata de Isus Hristos sa vesteasca moartea Lui pana va veni El. Nici un organism eclesial nu are voie sa stopeze asta. Cum rezolvam problema simbolului nu mai reprezinta chestiunea principala. Ne adaptam la situatiile in care ne gasim. Dar, sa renuntam la o realitate spirituala, de teama sa nu stirbim simbolul in care crede denominatiunea noastra – caci despre asta e vorba, sa ne fie clar! – mi se pare o ciudatenie de neacceptat.   

Ganditi-va, spre exemplu, la modul in care se impartaseau oamenii in perioada Razboiului, cand adunarile publice erau inchise si cand credinciosii cu greu reuseau sa se intalneasca. Cum a fost rezolvata problema atunci? Pai fie mergea pastorul din casa in casa – pe ascuns – ca sa le duca Cina; fie luau Cina in grupuri foarte mici, ca sa nu starneasca suspiciuni; fie o luau in familie (in cazul acesta, tatal credincios isi asuma rolul de preot si frangea painea). Insa, indiferent de situatie, ei indeplineau imperativul, chiar daca procedura nu era intocmai dupa randuiala bisericeasca. Ce sa-i faci? In situatii exceptionale se aplica solutii exceptionale! Filip l-a botezat pe famen fara examen de catehizare, fara acordul comitetului si fara a completa fisa de membru. Dar ce am fi vrut? Sa il lase sa plece nebotezat pentru ca nu pot fi indeplinite toate criteriile cerute de biserica locala? In situatii exceptionale il botezi pe om si cu nisip daca nu ai apa. Nu simbolul in sine este elementul cel mai important asupra caruia trebuie sa ne focalizam, ci realitatea spre care arata simbolul.

Ganditi-va apoi la modul in care se impartaseau credinciosii in inchisorile comuniste. Luau Cina cu apa in loc de must/vin si cu paine mucegaita – daca aveau harul acesta –  pentru ca nu aveau altfel de paine. Si pentru ca nu puteau fi toti impreuna – in acelasi spatiu –  comunicau prin batai in perete si fiecare lua Cina Domnului in celula lui. Era suficient ca un slujitor al Bisericii sa faca o rugaciune de binecuvantare. Dar niciunuia nu i-a trecut prin cap ca Cina Domnului nu e valabila, pentru ca – vezi Doamne! – fiecare individ a rupt cate o bucatica din alta paine si nu au baut apa din acelasi pahar. Ba am auzit ca altii, neavand nici paine si nici apa si le imaginau ca fiind in mana lor – adica simulau impartasirea – si asa luau Cina Domnului. Ei s-au putut impartasi si fara paine si fara must/vin, dar noi nu putem sa ne impartasim, pentru ca nu avem acces la spatiul nostru eclesial, care sa sfinteasca – vezi sa nu! – actul nostru de cult. Undeva lucrurile nu functioneaza cum trebuie.

Procedura de impartasire este destul de neclara in Faptele Apostolilor. Stim sigur ca cei din biserica primara  staruiau “in frangerea painii”, dar nu ni se dau amanunte clare cu privire la procedura. Erau mii de oameni care devenisera crestini. Nu avem nicio indoiala ca se impartaseau in grupe mici.  Drept urmare, “frangeau paine acasa”. Insa nu ni se spune daca cei care frangeau painea erau “ordinati” pentru asta sau nu. Probabil ca nu erau. Personal, sunt pentru organizarea bisericii si pentru respectarea randuielilor. Nu promovez aici sub nicio forma renuntarea la randuielile bisericii noastre locale. Cu toate acestea – cand e vorba de Cina Domnului – nu ar trebui sa ne preocupe atat de mult randuiala noastra, ci realitatea pe care trebui sa continuam sa o vestim. Prefer sa vestesc moartea Domnului pana va veni El, decat sa ma blochez in faptul ca nu pot face totul dupa randuiala.

Acestea fiind spuse, consider ca nu este gresit – in contextul actual de criza – sa luam Cina Domnului in casele noastre.

Cum se va desfasura procedura de impartasire in biserica noastra, spre exemplu, care se va intalni pe ZOOM? Fiecare va avea o bucata mica de paine pe o farfurie si putin must intr-un pahar. Pastorul va rosti rugaciunea de binecuvantare si ii va indemna pe credinciosi sa manance in amintirea mortii Domnului si spre pomenirea jertfei Lui. Important este sa ne amintim de jertfa lui Hristos si sa pomenim aceasta jertfa acum si aici, pana va veni El. Iar cand vom reintra in normalitate, vom respecta procedura.

Stati acasa! E necesar sa facem lucrul acesta! Insa, daca stati acasa, amintiti-va de jertfa lui Hristos si vestiti moartea Lui pana va veni El! Pacat nu e sa iei Cina fara sa iti rupa pastorul bucatica de paine si fara sa te afli in sfanta biserica. Pacat este sa nu vestesti ceea ce trebuie vestit si sa nu faci ceea ce trebuie facut …. in amintirea Lui.