Ma intreb de zor: cum de nu putem accepta ca sunt si alte forme de manifestare a praxisului religios, in afara celor concepute de mintea noastra? Sau de ce nu incercam macar sa fim deschisi si spre ceilalti, fara sa le trantim in frunte eticheta de eretici, sau de “sarlatani”, cum spunea deunazi un distins pastor roman?

Ieri seara, noi am dat Cina Domnului – intr-o varianta despre care v-am vorbit in articolul precedent – fara sa fim adunati fizic. Recunosc ca am avut destule emotii. Sa nu credeti ca mi-a fost usor sa procedez intr-un fel neexperimentat pana acum. M-am luptat cu diferite ganduri si am analizat – eu spun ca serios – cum am putea face ca biserica sa fie zidita si sa aiba o experienta reala cu Hristos. Desi nu pot vorbi in numele tuturor, personal va pot spune ca am avut convingerea ca Hristos e in mijlocul nostru si ca actul de impartasire a intarit unitatea dintre noi. Totusi, nu a fost ca si cum am fi fost prezenti “toti in acelasi loc” – sunt in viata aceasta lucruri care nu pot fi inlocuite – dar asta nu inseamna ca experienta avuta nu a fost una reala. Dar, asa cum v-am spus deja, focalizarea mea nu a fost pe procedura de impartasire, ci pe proclamarea pe care noi am facut-o ca Biserica. Noi am vestit moartea Domnului, ne-am cercetat relatia cu El, am marturisit – nu doar ca indivizi, ci ca Trup al lui Hristos – ca El va veni si ca Imparatia Lui nu va avea sfarsit.

Faptul ca un act de cult (care, prin definitie, exprima unitatea Trupului lui Hristos) starneste atatea controverse si da pe fata atatea rautati sedimentate in inimile noastre, nu ar trebui – oare – sa ne dea de gandit? Pai ce, daca respecti procedura (despre care tu crezi ca e “biblica”) dar, in schimb, ai in inima ta rautate, dispret si duh de cearta, crezi ca esti indreptatit sa te impartasesti? Oare nu Dumnezeu le-a spus evreilor ca postul placut Lui nu e sa isi chinuie omul o zi sufletul, ci sa dezlege lanturile rautatii? Procedura – in cazul lor – era abstinenta de la mancare, capul plecat ca un pipirig, sacul si cenusa. In ciuda obiceiurilor lor impamantenite, Dumnezeu le spune ca postul placut Lui nu tine doar de procedura. La fel – cred eu – ar trebui sa intelegem ca Cina (Impartasania) placuta lui Dumnezeu nu tine doar de procedura.

Pot sa inteleg incercarea – mai mult sau mai putin justificata – de a stopa abuzurile si iesirile in decor ale oportunistilor si neinteleptilor. Ma gandesc, deasemnea, ca se incearca unele masuri ferme de protectie a sanatatii credinciosilor. Probabil ca se incearca si tinerea sub control a celor ce au pretentii de slujire – fara sa fie calificati pentru asta –  care abia asteapta o portita ca sa oficieze acte de cult dupa buna lor placere. Sau, poate ca cei din conducerea cultelor evanghelice se tem sa nu creeze precedente si sa deschida posibilitatea unor manifestari “necanonice”, carora sa nu le poata face fata in viitor. Pe de alta parte, sunt o multime de biserici care nu reusesc sa se conecteze via – Internet, unde partasia dintre membri este redusa – probabil – la un simplu telefon. Ce varianta de impartasire sa adopte acestia, cand ei abia apuca sa isi vorbeasca, daramite sa mai aiba partasie? Cu toate acestea, temerile noastre nu ar trebui sa blocheze posibilitatea dialogului. Faptul ca ne confruntam cu intrebari extrem de dificile – la care nu vom primi nicidecum raspunsuri clare –  nu este o justificare de a bloca dezbaterea. Ce mesaj transmitem daca refuzam sa cautam solutii?

Iata, de exemplu, o solutie de compromis, pe care pastorii – mai ales cei care refuza orice discutie cu privire la impartasire in contextul actual – ar fi putut-o adopta pentru bisericile lor.

Nu avem posibilitatea de a ne intalni in grupuri mari si –  deocamdata – nu putem schimba asta. Situatia actuala poate dura o luna, doua, sau – fereasca Dumnezeu – mai mult. In momentul de fata, nu stim cu certitudine. Procedura de impartire a elementelor Cinei este una foarte controversata, in consecinta nu putem oficia actul Cinei Domnului in deplina libertate a constiintei. Insa, faptul ca nu putem oficia acest act de cult in cadrul bisericii nu ne impiedica cu nimic sa ne amintim de moartea lui Hristos, sa proclamam jertfa Lui mantuitoare si sa vestim moartea Domnului, pana va veni El. Asa ca, in Duminica din luna cand aveti Cina Domnului, va recomandam sa proclamati moartea si invierea lui Hristos prin toate mijloacele posibile. Nu mai predicati despre urgiile apocaliptice, despre coviduri, despre scenarii conspirationiste, sau despre ce va mai trece voua prin cap. Stop mesajelor generaliste si banale!   Predicati cu totii despre jertfa biruitoare a Domului Isus Hristos!  Daca transmiteti pe internet, faceti lucrul acesta pe Internet. Daca nu aveti alta posibilitate de a-i contacta pe membrii vostri decat prin telefon, dati-le fiecaruia in parte cate un telefon si amintiti-le de jertfa Domnului. Ca e greu, sau ca e usor, asta nu mai conteaza. Biserica este mandatata sa proclame moartea Domnului pana va veni El!

Cum ar fi ca o sora batrana, pe care nu a sunat-o nimeni de vreo doua saptamani, sa primeasca un telefon de la pastor, sau de la conducatorul bisericii, care sa ii spuna: draga sora, te-am sunat ca sa iti reamintesc ca Isus Hristos a murit pentru pacatele noastre!? Si sa povesteasca cu ea la telefon despre Hristos, despre Imparatia lui Dumnezeu, despre speranta crestina. Oamenii sunt satui de vesti rele. Nu ati observat asta? Avem posibilitatea de a proclama cu totii cea mai buna veste: Isus Hristos a murit si a inviat pentru noi! Le putem repovesti oamenilor – pe internet, la telefon, la gard (respectand distanta), din masina, etc –  ceea ce s-a intamplat la Cina cea de taina. Sau putem reciti – pur si simplu – pasajul despre Cina din 1 Corinteni 11. In felul acesta, putem construi intreg cadrul Cinei Domnului, mai putin actul in sine al impartasirii.

Banuiesc ca vreti, totusi,  sa ma intrebati: “si cu ce ajuta asta, frate?” Cu ce ajuta? Va voi raspunde prompt:  marturisirea Bisericii este importanta! “Ei l-au biruit … prin cuvantul marturisirii lor.” Inteleg, nu ne putem intalni ca sa luam Cina, dar cine ne impiedica sa-L marturisim? Nu am gasit inca solutii la problema impartasirii – asta e, atat putem, deocamdata –  dar vom continua sa marturisim cu putere biruinta lui Hristos. Nu credeti ca proclamarea comuna a sute de mii de oameni va avea impact in razboiul spiritual in care suntem implicati? Eu sunt convins ca DA! De aceea am insistat sa fie cautate solutii care sa permita bisericilor locale sa marturiseasca biruinta lui Hristos.

Biserica nu trebuie sa se opreasca niciodata din marturisirea lui Hristos!  Daca putem gasi solutii ca sa mancam painea si sa bem rodul vitei, cu atat mai bine, dar, daca nu putem, sa gasim alte solutii de a-L marturisi!

Vocea Bisericii trebuie sa se faca auzita! Acum si aici si in vecii vecilor!