Condimenteaza-ti vorbirea!


Cand stai de vorba cu cineva, gandeste-te ca stai de vorba cu un om. Desi afirmatia aceasta pare bizara, realitatea e ca, in discutiile pe care le purtam, tocmai acesta este elementul fundamental pe care il uitam. Prin definitie, omul este o fiinta uluitor de complexa. Tu nu stai de vorba cu un creier care isi exprima cateva idei prin cuvinte. Tu stai de vorba cu o persoana. Niciodata nu trebuie sa reduci persoana din fata ta la cateva calitati izolate sau la niste greseli izolate. Trebuie sa invatam sa privim omul cu care dialogam ca pe o fiinta complexa. Cuvintele pot fi doar masti si este necesar sa ne uitam intotdeauna dincolo de cuvinte, ca sa reusim sa atingem, daca vom putea, inima omului. Dialogul cel mai constructiv e cel de la inima la inima. Cand cei doi reusesc sa treaca dincolo de obsesia castigarii unui argument – chestiunea poate fi importanta, dar nicidecum esentiala – si sa isi comunice inima, abia atunci sunt puse bazele unui dialog real.

Trebuie sa manifestam intotdeauna respect fata de omul din fata noastra. El isi va da imediat seama daca eu il pretuiesc ca persoana – pentru ceea ce este el ca om – sau daca urmaresc doar sa il inving si sa castig argumentul. Respectul se vede prin disponibiliatatea mea  de a-l asculta cu atentie; se vede atunci cand depun un minim de efort ca sa ii inteleg logica argumentatiei; se vede atunci cand evit sa il contrazic de dragul de a-l contrazice; se vede atunci cand ii vorbesc cu blandete si bunatate; se vede in limbajul corporal si in tonalitatea vocii mele; se vede in recunoasterea meritelor pe care le are, chiar daca nu sunt de acord cu el; se vede in privirea mea calma, dar ferma; se vede atunci cand ii raspund cu dragoste si intelepciune. Respectul nu are cum sa nu se vada!

O discutie onesta imi poate deschide cai de cunoastere neexplorate inca. Asta daca nu cumva am impresia ca eu le stiu pe toate si ca nu mai am de la cine invata. Daca imi privesc aproapele ca pe un inferior, caruia trebuie sa ii ofer lectii gratuite, mai bine stau linistit in banca mea. Aroganta are un gust amar, iar cel cu care discut va simti asta. Eu, pe de alta parte, s-ar putea sa spun – ca sa imi justific atitudinea – ca lui nu ii place Adevarul si ca Adevarul doare. Dar asta nu justifica cu nimic atitudinea mea aroganta si de superioritate. Iar cand privesti unele discutii purtate in spatiul public (sa ne amintim, de exemplu, discutia la care fac referire in articolul trecut), unde aroganta este strigatoare la cer, eu chiar ma intreb: de ce simt unii nevoia sa se faca auziti?

Intr-o dezbatere publica este intelept, cred, sa aducem dialogul in domeniul pe care il stapanim cat de cat. Nu putem fi experti in toate domeniile, indiferent de parerea pe care o avem. Este mult mai util sa stapanim un domeniu si sa fim capabili sa il explicam, decat sa vorbim despre toate si despre nimic. Anul trecut am intalnit un frate care facea o lucrare de apologetica. Tinea cursuri in mai multe zone din tara, cursuri pe care le tradusese din engleza si le implementase in Romania. Mi-am dat seama ca el nu avea convingeri, ci doar asimilase niste notiuni pe care le preda. Ii lipseau persuasiunea si autoritatea pe care le are cel care chiar crede in ceva si, as mai adauga, care se si pricepe sa expuna ceea ce crede. Ce m-a mirat cu desavarsire a fost pretentia lui de “expert” in probleme de apologetica. Printre altele, mi-a spus ca l-a provocat la o dezbatere publica pe Cristian Presura, dar ca nu a primit inca raspuns de la el. Nici nu-l va primi! Pai cum sa te duci la o dezbatere publica cu fizicianul Cristian Presura, cand tu nu iti stapanesti propriul domeniu? Si, pe deasupra, sa porti o discutie despre originea Universului cu cineva care mananca fizica de dimineata pana seara, este o nebunie. Trebuie sa purtam discutiile pe terenul care ne avantajeaza si pe noi, altfel ne vom face de ras.

Intr-o discutie publica cu cineva, rugaciunea trebuie sa se auda necurmat in inima si in mintea mea. Eu ma rog nu doar ca sa stiu ce sa raspund, ci si ca Dumnezeu sa se indure de cel cu care discut si sa ii atinga inima. Fara rugaciune, orice discutie de aparare a credintei crestine va fi doar o insiruire de argumente. Daca vreau sa fiu convingator, am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Apologetica este necesara. Vremurile pe care le traim ne ofera numeroase sanse sa il marturisim pe Hristos. Cum il marturisim, in schimb, depinde de fiecare dintre noi. Eu v-as sugera sa o facem cu umilinta si cu intelepciune. Este important si sa castigam argumente – nimeni nu neaga asta – dar scopul ultim al apologeticii nu e sa dovedim falsitatea celorlalti, ci sa le castigam inima. Iar daca inima este tinta pentru care purtam discutii cu semenii nostri, atunci sa punem niste sare si piper peste cuvintele noastre. Adica sa le dregem cu mult har, ca sa nu vorbim degeaba. Nu ne-ar avantaja nici pe noi si, cu siguranta, nici pe ceilalti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.