Vindecare prin dialog – câteva observații despre igiena discuțiilor publice


Nici un om cu care interacționăm nu se prezintă în fața noastră în forma sa finală. De altfel nici noi – în momentul acesta – nu ne găsim în varianta noastră ultimă. Slavă Domnului! Știm ce am fost ieri, știm ce suntem azi, dar nu putem ști ce vom fi mâine. Este deajuns o modificare cât de mică în realitatea pe care o trăim, pentru ca viața noastră să se schimbe într-un mod radical. Fie înspre bine, fie înspre rău. Suntem ființe responsabile – fără doar și poate – dar viața noastră se află, în cele din urmă, în mâna lui Dumnezeu care controlează toate lucrurile. În El avem viața, mișcarea și ființa.

Am reușit să înțeleg – și acum mă mir cum – că, dacă eu am posibilitatea ca mâine să devin ce nu sunt azi (de preferat un om mai bun), la fel o are și aproapele meu, indiferent cine este el. Dacă există speranță de mai bine pentru mine – și eu cred că există – asta înseamnă că există speranță de mai bine și pentru el, pentru fratele meu. De ce să îl judec cu asprime, ca și cum el ar fi varianta sa finală pe care o cunosc? De ce să îl disprețuiesc pentru ceea ce este astăzi, când – cel puțin teoretic (dar întotdeauna posibil în creștinism) – mâine el ar putea deveni un neprihănit? Poate că ne îndoim noi înșine de propria noastră schimbare în bine și poate de aceea suntem atât de neîngăduitori cu ceilalți. Probabil că e cea mai convenabilă modalitate pentru a ne liniști propria conștiință. Cu toate acestea, dacă suntem dezamăgiți de noi înșine, nu ar trebui să ne proiectăm dezamăgirile proprii asupra celorlalți. Însă, din păcate, cam asta se întâmplă. Părintele Steinhardt spunea că putem fi cât de aspri dorim cu noi înșine, dar cu aproapele nostru trebuie să fim îngăduitori. Dumnezeu îl poate schimba!

Capacitatea oamenilor de a se schimba – noi creștinii spunem că doar prin harul lui Dumnezeu – ar trebui să ne bucure și să deschidă porți largi spre dialog. Posibilitatea transformării este, într-adevăr, cât se poate de reală și ar trebui să ne ajute să ne raportăm cu deschidere și bunătate față de cei din jur. Sau, eventual, să ne mai domolim puțin intransigența care ne iese prin toți porii. Nu se poate pune semn de egalitate între semenul nostru și greșeala lui. Sau se poate, dar nu e neapărat indicat. El se poate schimba! Iată un fapt pe care trebuie să îl acceptăm cu luciditate și chiar cu bucurie. În contextul acesta, ieșirile noastre nervoase – care taxează un anumit comportament – nu își au rostul. Suntem invitați de însuși Domnul Isus Hristos să nu ne lăsăm înșelați de aparențe, să nu judecăm în pripă, să nu fim grabnici osânditori ai celor ce mâine pot deveni alți oameni. Într-un cuvânt, noi să rămânem la ale noastre – la realitățile subiective care ne sunt intime – și, dacă e să schimbăm ceva, să schimbăm în mica noastră pătrățică, adică în inima noastră. Să nu ne autoflagelăm biciuindu-i – cu idei, bineînțeles – pe ceilalți!

Situația în care ne găsim necesită o mare grijă cu privire la modul în care dialogăm în public. Iar dacă dialogul este purtat cu un adversar al credinței creștine, grija noastră ar trebui să fie cu atât mai mare. Igiena dialogului public trebuie să fie una impecabilă, mai ales când interlocutorul nostru nu este creștin.  Dar – s-ar putea să spună unii – nu ar trebui să-i dăm peste nas cu toate argumentele posibile, până va recunoaște că argumentele noastre sunt cele mai bune? Nu! Sub nicio formă! Noi am moștenit de la rudele noastre spirituale – evreii – o lozincă pe care am denaturat-o regretabil: “să fii cap și nu coadă”! Tradus pe românește: să vadă lumea că noi suntem fruntea, cei aleși, cei mai capabili, elita, oameni cum alții ca noi nu-s. Câtă ignoranță, nu-i așa?! Dar cât de vizibilă este atitudinea aceasta în ieșirile publice ale multor evanghelici! De la iureșul arogant al evangheliștilor care cred că au cerul în buzunar și până la cei ce scriu comentarii acide și belicoase pe diferite platforme de socializare, vedem multă intransigență, superioritate, aroganță, ignoranță, bășcălie, ironie obraznică, prostie și câte și mai câte. Și ceea ce e de-a dreptul ciudat e că toate acestea sunt făcute în numele credinței creștine.

Continuarea articolului (AICI) in REVISTA CONVERGENTE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.