In vreme de criza, “doi sau trei” devine un fel de laitmotiv care justifica intalnirile izolate ale bisericii locale. Dar, daca suntem onesti, chiar si in afara crizei “doi sau trei” era unul dintre argumentele forte ale partasiei bisericii locale. Nu suntem multi la rugaciune, de exemplu, dar suntem mai multi decat “doi sau trei”, ca si cum “doi sau trei” ar reprezenta baremul ca o biserica sa functioneze oficial. In felul acesta ni se mai domolea si noua (liderilor) revolta interioara fata de cei care lipseau nemotivat de la biserica, pentru ca erau prea preocupati de alte chestiuni sau, pur si simplu, nu aveau chef sa vina la inchinare. “Lipsesc multi, frate, dar e suficient sa fim ‘doi sau trei’ adunati in Numele Lui, ca Domnul sa fie cu noi si noi sa fim biserica”.

Dar daca nu e suficient sa fim “doi sau trei”?

Nu mi-am propus sa dezvolt prea mult aceasta idee, deoarece nu vreau sa risc, lungindu-ma, ca nu cumva sa raman cu doar “doi sau trei” care sa citeasca articolul de fata, caci ideea asta nu m-ar incanta prea tare. Drept urmare, voi face cateva observatii punctuale si pe subiect:

1. Intr-un anume sens, fiecare credincios este, in sine, o mica Biserica. In urma nasterii din nou, noi devenim “templul Duhului Sfant”. Trupul nostru devine un locas pentru Dumnezeu, o locuinta a Celui Preainalt. In inima mea se pot intalni cerul si pamantul, iar Imparatia Lui poate si trebuie sa prinda radacini in propria mea fiinta. Acolo, in inima, Hristos ma indeamna sa caut Imparatia lui Dumnezeu. Si, de aceea, tot in inima mea ar trebui sa inceapa Biserica, nu? Cu toate acestea, nicaieri in Biblie nu mi se spune ca doar eu sunt Biserica.
2. Textul din Matei 18:20 este supra-intrepretat, dar intr-un mod defectuos. El poate fi aplicat la Biserica doar asa, tangential, in cadrul unei devotiuni sau al unei incurajari, dar nicidecum nu poti dezvolta un concept teologic larg pe baza acestui text. De ce spun asta? In primul rand pentru ca textul nu se refera la natura Bisericii si nici la inchinarea ei. Contextul pasajului este foarte important si cred ca trebuie sa ramanem cu interpretarea in cadrul acela, chiar daca e restrictiva si mai putin confortabila. Hristos rosteste textul despre “doi sau trei” in contextul disciplinarii bisericii si are in vedere practica evreiasca de confruntare a vinovatului cu “doi sau trei” martori. Iar, in al doilea rand, textul nu stabileste norme. Nu gasim aplicarea acestui text in alte pasaje din Evanghelii, ca si cum Hristos ar spune: “Sunt de ajuns doi sau trei. Daca sunt doi sau trei, acolo e Biserica Mea.” Si nici apostolii nu aplica textul asa cum il aplicam noi astazi. Nu cred ca ei aveau, in perioada aceea de inceput, vreo cantare care sa spuna: “Doi sau trei in Sfantu-Ti Nume cand se vor uni.” A construi o teologie despre Biserica de tipul “doi sau trei”, pe baza unui singur verset, este pagubos si periculos, cred eu.
3. Biserica este Trupul lui Hristos, iar un trup nu are doar  “doua sau trei” madulare. Chiar daca, in anumite situatii, ne vedem fizic doar “doi sau trei” – fie ca e vorba de rugaciune, de incurajare, de studiu in grupe mici, de familii etc – niciodata nu trebuie sa separam “doi sau trei” de corpul comun al Bisericii, de restul Trupului lui Hristos. Intotdeauna trebuie sa fim conectati la resursele Trupului lui Hristos. Spun asta pentru ca prea multi s-au separat de biserica locala, crezand ca “doi sau trei” sunt Biserica. Vrem nu vrem, suntem nevoiti sa aducem toate grupurile de “doi sau trei” intr-o unitate reala, fara de care Biserica nu poate functiona ca entitate spirituala. Fara sa apartina unei entitati comune – Biserica lui Hristos – nici un grup izolat de “doi sau trei” nu are cum sa formeze vreodata Biserica lui Isus Hristos.
4. Teologul Karl Barth spunea ca sunt trei caracteristici esentiale ale unei Biserici adevarate: a) adevarata predicare a Cuvantului lui Dumnezeu; b) administrarea corecta a Sacramentelor lui Isus Hristos; c) disciplina bisericeasca administrata corect. Cum pot avea acestea loc doar intr-un grup de “doi sau trei” nu imi pot inchipui. Hai sa spunem ca primele doua caracteristici ar mai merge cumva (isi predica unul altuia, se boteaza unul pe altul si isi dau cina unul altuia), dar cum se vor disciplina corect  cei “doi sau trei” intre ei? Chiar in textul din Matei 18, daca suntem atenti, Hristos face diferenta intre Biserica (adunarea credinciosilor) si grupul de “doi sau trei” chemati sa judece. Versetul 20 nu poate anula sau inlocui versetul 17, prin urmare, “doi sau trei” nu a reprezentat niciodata o norma pentru Biserica lui Hristos. Pot fi adunati “doi sau trei” pentru partasie – asta da! – dar niciodata grupul de “doi sau trei” sa nu isi imagineze ca formeaza Biserica lui Isus Hristos, decat in situatii exceptionale cand, intr-o anumita zona geografica, nu exista decat “doi sau trei” credinciosi.
5. Imaginea Nou Testamentara despre Biserica lui Hristos este una extraordinar de complexa. Si chiar si atunci cand vorbim de biserica locala, imaginea nu e deloc simplista, ca si cum “doi sau trei” ar fi de ajuns. Vedem comunitati diverse care au misiuni concrete, care manifesta daruri specifice, care au probleme diferite si care sunt conectate unele la altele. Intr-adevar, nu vedem mega biserici, nici cladiri complexe, ci comunitati restranse, dar conectate si in partasie unele cu altele, ca si cum ar apartine aceleasi Biserici.

Desi putem intelege folosirea lui “doi sau trei” pentru a contracara tendinta de institutionalizare – mai ales acum cand dependenta de cladiri pare sa conditioneze slujirea Bisericii, ceea ce e regretabil – nu cred, totusi, ca trebuie sa abuzam de acest verset si sa il aplicam obsesiv peste tot. Putem fi –  la un moment dat – “doi sau trei”, dar niciodata sa nu ramanem doar “doi sau trei”. Pentru a forma o Biserica e nevoie de mai mult! 😊