Introducerea educatiei sexuale obligatorii in scolile din Romania a starnit valuri mari de controverse. Specialistii in sociologie si in educatie ne ofera niste raspunsuri  argumentate – zic ei – ale cercetarii lor “stiintifice” si ne spun – aici au dreptate –  ca aceasta “disciplina” este predata cam in toate tarile lumii civilizate. Unii psihologi care se considera progresisti vin si ei cu tot felul de teorii ale dezvoltarii psihice a copilului si  ne ofera explicatii despre ceea ce se intampla in creierul copilasilor nostri. Politicienii, care sunt de partea revolutiei educationale din Romania, ne prezinta niste statistici socante si incearca sa ne convinga ca in Romania sunt cele mai multe cazuri de sarcini la minori – ei sustin ca au descoperit adevarata cauza –  ca nu stiu cati copii nu au acces la informatii de baza, ca suntem departe de civilizatia europeana si ca asta e adevarata cale pe care trebuie sa mergem, caci nu avem alte alternative. Dar de ce sa ascultam doar de vocile lor? De ce sa nu luam in calcul si vocea Bisericii si pe cea a parintilor in abordarea acestei chestiuni? De ce sa nu se foloseasca Biserica de influenta ei? De ce sa taca parintii – ca mutu-n drum – si sa nu isi verbalizeze indoielile si temerile? Intr-o societate moderna, toate partile care compun societatea sunt datoare sa discute pe baza de argumente, sa analizeze cu pragmatism realitatea si sa caute binele tuturor cetatenilor care formeaza societatea respectiva. De ce sa fie exclusa Biserica de la masa discutiilor? Macar unde mai are glas, lasati Biserica sa vorbeasca! Sunt tari unde Biserica nu mai poate vorbi, dar daca in Romania Biserica inca mai poate vorbi, ascultati-o, domnilor, caci, pana la urma, sunteti cu totii in slujba oamenilor si trebuie sa cautati binele lor.

Pentru crestini, relatiile sexuale sunt o expresie fizica a iubirii sincere si a unirii spirituale dintre doua persoane de sex opus. Niciodata in crestinism relatiile sexuale nu au fost limitate la natura biologica.  Pentru un crestin practicant, limitele in care se manifesta sexualitatea umana este, in mod evident, casatoria. Noi credem ca aceasta institutie inventata de Dumnezeu este atacata din toate partile in vremurile noastre si mai credem ca orice societate umana care nu are la baza institutia familiei se va prabusi. Totusi, trebuie sa recunoastem ca –  in practica – principiul limitarii iubirii sexuale in cadrul familiei este incalcat in mod grosolan, dar asta este o cu totul alta chestiune. Insa, cel putin la nivel de principiu, fiecare parinte crestin – si aici ma refer in mod special la evanghelici – isi doreste ca copilul lui sa isi inceapa viata sexuala in cadrul casatoriei – singurul cadru sanatos si binecuvantat de Dumnezeu – si nu inafara ei. Iar educatia sexuala pe care societatea laica o promoveaza si o impune ii incurajeaza pe copii sa se simta liberi sa isi inceapa viata sexuala cand considera ei – asta li s-a spus copiilor mei cand li s-a predat educatie sexuala in scolile din Geneva – dar sa fie atenti si sa se protejeze. Pentru a contracara tipul acesta de educatie lumeasca agresiva, diferite organizatii crestine din Elvetia ofera cursuri de educatie sexuala pentru copiii si tinerii din bisericile de aici. Ei vorbesc despre relatiile sexuale, dar o fac din perspectiva Scripturii si onoreaza sexualitatea umana, nu o bagatelizeaza. Nu stiu daca – in practica –  ceea ce se fac ei schimba ceva substantial, dar, cel putin, sunt oferite alternative sanatoase.

De ce ii scandalizeaza pe crestinii din Romania intruziunea Statului in educatia sexuala a copilului? Pentru ca educatia sexuala pe care lumea laica vrea sa o ofere sfideaza in mod grosolan valorile si principiile crestine in care credem. Cred ca este indreptatita temerea parintilor crestini ca niciodata educatia sexuala din scoli nu se va opri la informare, ci se va transforma in indoctrinare sexuala. Bun, imi veti spune, dar ce facem atunci cu toate celelalte principii anticrestine pe care societatea laica le promoveaza? Ne scandalizam si cand copiii nostri sunt invatati ca am evoluat din maimuta? Si cand li se spune ca Dumnezeu este un mit si ca nu exista? Nu, pentru ca nu este vorba de acelasi lucru. Iata un caz interesant petrecut aici. Fetita unor prieteni din Geneva a venit odata de la scoala cuprinsa de o “mila” profunda fata de homosexuali. Dirigintele le-a spus ca homosexualii sunt persecutati, ca ei se iubesc sincer, ca stilul lor de viata este perfect normal si ca trebuie sa fie acceptati asa cum sunt. Parintii ei au fost nevoiti sa ia fiecare afirmatie in parte si sa ii explice fetitei cum stau  cu adevarat  lucrurile. Dar ei au fost socati de indoctrinarea la care este expusa fetita lor. Sa nu imi spuna nimeni ca in tarile civilizate educatia sexuala are de-a face doar cu informarea si ca nu se cauta o anumita forma de indoctrinare sexuala – de tip curcubeu – care sfideaza valorile crestine. Copiii nu sunt doar informati cu privire la sexualitatea umana, ci sunt incurajati sa isi incepa viata sexuala … “cand se considera ei pregatiti sa o faca”, pentru ca “e perfect normal sa ai relatii sexuale”, chiar daca ai 14 sau 13 ani. Tipul asta de educatie sexuala nu ar trebui sa ii scandalizeze pe romani?  

Apostolul Pavel vede pacatele sexuale ca simptome ale idolatriei si indepartarii de Dumnezeu. Oamenii care inlatura Adevarul si care resping pocainta si credinta in Dumnezeu sunt lasati “in voia mintii lor blestemate”, asa ca ajung sa faca lucruri grotesti si scarboase, pe care le considera normale, iar pe cei ce le practica ii considera buni si civilizati. Pacatele curviei, preacurviei si necuratiei sunt aproape in toate listele de pacate grave enumerate in Scriptura si sunt asezate in fruntea acestor liste (vezi Galateni 5, de exemplu), ceea ce ne spune noua ca treaba cu sexualitatea umana nu e chiar atat de simpla si de “nevinovata”.  

Cand inima omului devine idolatra, el isi va manifesta revolta fata de Dumnezeu prin comportamente imorale, care nici nu pot fi imaginate. Exista o legatura foarte stransa intre idolatria inimii si pacatele sexuale, iar lucrul acesta ar trebui sa ingrijoreze Biserica secolului XXI. De ce? Pentru ca, pe de o parte, am impresia ca Biserica isi pierde caracteristica de a fi “sarea si lumina lumii”, adica nu prea facem fata valurilor de intuneric pe care diavolul le declanseaza in lume. Se pare ca pierdem batalii importante, mai ales in domeniul sexualitatii, din moment ce Biserica nu prea mai naste sfinti care sa lumineaze intunericul lumii. Da, noi condamnam imoralitatea de la amvoanele bisericilor noastre, dar ce se intampla in practica de zi cu zi? Cati dintre cei ce se numesc crestini lupta pentru sfintire sexuala? Oare cati practica disciplina infranarii poftelor? Oare cati considera ca trupul lor este Templul Duhului Sfant si aleg sa traiasca pentru gloria lui Hristos? Exista, cred, o discrepanta majora intre mesajul nostru si faptele noastre, iar lucrul acesta ne cam descalifica. Apoi, pe de cealalta parte, Biserica trebuie sa vina cu solutii practice la problemele cu care ne confruntam. Bun, nu vrem ca Statul sa ne educe copiii in domeniul sexualitatii, dar cine sa o faca atunci? O va face Biserica? O vor face parintii? Evident ca ne confruntam cu o problema practica foarte serioasa, dar care sunt solutiile? Trebuie sa fim cat se poate de realisti, pentru ca lumea in care traim nu ne mai permite sa stam cu capul in nisip. Este vremea  ca parintii sa fie parinti si Biserica sa fie Biserica, altfel vorbim degeaba si ne scandalizam doar de dragul ne a ne scandaliza.

Recunosc ca “educatia sexuala” nu este un subiect comod pe care sa il discuti cu copiii tai, mai ales ca trebuie sa incepi discutiile de la varste foarte fragede, dar educatia sexuala este necesara. Trebuie sa intelegem lumea noastra asa cum este –  intr-un mod realist –  si sa ne adaptam la vremurile in care traim. Accentul, cred eu, nu ar trebui sa cada pe intrebarea daca trebuie facuta educatie sexuala  – evident ca trebuie – ci pe intrebarea “CINE va face educatie sexuala?”, pentru ca nu toti sunt competenti in a face educatie sexuala. Ce rol isi vor asuma parintii in toata chestiunea aceasta? Ce rol isi va asuma Biserica in toata ecuatia asta? Ce “forum” abilitat va pregati profesori competenti pentru a face educatie sexuala? Dupa ce norme vor fi redactate “lectiile”? Care vor fi, pe termen lung, scopurile urmarite?

Dincolo de scandalizarile balcanice si de protestele vehemente, ar trebui sa intelegem mediul in care cresc copiii nostri si sa gasim cu totii (Statul, Biserica, parintii, ONG-urile, etc.) solutii care sa le faca copiilor nostri viata ceva mai buna. Ei merita asta!