Cum de m-am gandit la povestea asta, nici eu nu stiu. Macar de ar fi fost povestea mea favorita, dar nu e. Marturisesc ca prefer Punguta cu doi bani sau Harap Alb, dar nu Alba ca Zapada. Si, cu toate astea, lucrand intr-o zi si gandindu-ma la multe (imaginatia are capacitatea de a zburda libera cam pe unde vrea) mi-a venit in minte ideea ca cei 7 pitici din povestea Alba ca Zapada pot fi si 7 duhuri (duhulete?) care ii necajesc pe oamenii din bisericile noastre. Mi se trage, banuiesc, de la o expunere recenta prea mare la niste idei de ale lui Origen, care gasea sensuri spirituale in mai toate relatarile istorice. Alegoria are rolul ei, dar, cand totul trebuie sa aiba si un sens ascuns, lucrurile se cam complica. Asa le-am complicat eu, in mintea mea, dar, daca tot le-am complicat, atunci am zis sa vi le spun si voua. Nu ca v-ar preocupa prea mult subiectul, dar poate ca si pe voi va necajeste vreun duh(ulet) din cele 7 si, citind postarea asta, poate va veti descotorosi de el. Daca nu, lasati povestea sa fie poveste si piticii, pitici.

Care sunt, asadar, cele 7 duhuri, adica cei 7 pitici?

Inteleptul. Gasesti cate unul prin biserici care are raspuns la toate. Chiar de nu se pricepe, el incearca sa te lamureasca, sa iti explice, sa te convinga ca lucrurile stau intocmai cum le prezinta el. Intelepciunea care vine de sus nu e aroganta. Intelepciunea despre care Iacov spune ca e draceasca (deci, iata, piticul intelept poate fi si un duh) e plina de aroganta si nerusinare. Tipul asta de “intelept” te face sa te simti inferior in preajma lui si chiar ajungi sa iti fie frica sa expui ceea ce gandesti, caci el tot timpul are ceva de spus ca sa te corecteze. Fiind “intelept”, va dati seama ca duhul asta se ascunde sub multe forme si se poate preschimba chiar si in “inger de lumina” sau intr-un veritabil “slujitor al neprihanirii”. Cum il deconspiri? Uita-te la cat de mult iubeste inteleptul si cat de mult cauta “sa zideasca” biserica. Daca nu cauta zidirea bisericii, atunci e un pitic intelept strecurat printre noi cu scopul de a produce tulburare – asa i-a spus mentorul lui sa faca – iar noi de astfel de intelepti nu avem nevoie.

Bucurosul. Nu la bucuria Duhului ma refer, sa ne fie clar! Ma refer la cel care se hlizeste in permanenta si nu isi arata niciodata inima, caci fata lui “bucuroasa” mascheaza tristetea inimii. Ce faci, frate? Bine, Aleluia, slava Domnului! Cum o mai duci? De la foarte bine in sus! Incerci sa-i strapungi carapacea exterioara, dar te izbesti de un zid care pare de netrecut. Dar – imi veti replica – nu le spunem noi oamenilor ca trebuie sa fie bucurosi? Ba da, dar nu cand sunt tristi. Masca bucuriei nu e buna pentru nimeni. Degeaba iti arati dintii albi daca inima iti e neagra de suparare. Bucuria da roade cand vine din sinceritatea inimii. Romanii au o zicere interesanta: “nu rade ca prostul!” Adica cum vine asta? Simplu. Trebuie sa razi cand trebuie. Bucuria prefacuta are in spate un pitic periculos, care lupta cu bucurie impotriva adevaratei bucurii, care e bucuria Duhului.

Rusinosul. Acestui personaj ii este rusine si sa se roage in biserica, daramite sa mai vorbeasca din fata. Iar pe unii duhul asta ii face sa le fie rusine chiar si sa dea ochii cu ceilalti. Sunt cuprinsi de o rusine inexplicabila care ii face sa fie inerti, intepeniti in timp si spatiu. Vezi ca unii au potential de slujire si ii incurajezi sa “dea afara piticul”, dar ei o tin pe a lor: “nu pot! Imi este rusine. Niciodata nu voi vorbi din fata!” Asa mi-a spus mie un frate caruia i-am spus (oare i-am profetit?!) cu vreo 3 – 4 ani in urma ca Domnul il va face un slujitor. A ras de ceea ce ii spuneam, dar am observat cum Domnul scoate – usor, usor – piticul rusinos din inima lui si il impinge spre slujire. Cand a vorbit prima data in public, i-am reamintit ceea ce ii spusesem. Scoate piticul afara, caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de rusine!

Somnorosul. Iata unul dintre cele mai prezente duhuri printre cei din biserica. Ar face si ei ceva mai mult pentru Dumnezeu daca nu le-ar fi somn. S-ar disciplina si ei mai mult, dar cum sa o faca? Trezitul de dimineata este un chin care are efecte traumatizante pe toata durata zilei. Pe langa asta, duhul de somnolenta mai vine si cu niste prieteni atractivi, un fel de frati si surori de cruce: imbuibarea, necumpatarea, distractia, lenea, plictiseala si lipsa de scop. Foarte usor se ajunge de la somnolenta fizica la cea spirituala. Adica se poate dormi bine chiar si in biserica. Parca si acum il vad pe fratele Rusu care statea in banca a doua si dormea in timp ce un  trompetist de la Brasov canta puternic in fata lui. Eu, de la amvon, ma intrebam cum poti sa dormi cand trompeta suna la 5 metri in fata ta. Am aflat, ulterior, ca fratele Rusu era surd. Somnorosii dorm bine pentru ca sunt cam surzi la vocea Domnului. Dar cand vor auzi glasul Domnului, toti piticii strecurati prin cotloanele inimii lor se vor imprastia, care incotro.

Hap-Ciu. Asta e duhul alergic la orice. Indiferent de ce se intampla in biserica, de ce noutati sunt promovate, de ce principii sunt reiterate, el e alergic. Nimic nu il multumeste, nimic nu il satisface. I se umfla ochii, buzele, gatul, limba, i se inrosesc chiar si obrajii si ai impresia ca explodeaza. Duhul asta, in popor, mai e numit si Gica – Contra (imi cer scuze de la toti Gica, dar asa e vorba), caci intotdeauna au o reactie de impotrivire. Propui ceva, piticul stranuta, caci el nu e deacord. Voteaza impotriva la orice se intampla in biserica, chiar daca nu iti explica de ce. Nu are argumente sa isi sustina pozitia – nici nu vrea asta – si nici nu poarta dialoguri oneste. El e alergic, stranuta insistent si prefera sa pastrezi distanta. Mai e numit si fratele “NU”, caci nu l-a invatat inca pe “DA” si nici nu cred ca o sa-l invete degraba.

Morocanosul. Incerci niste glume de bun simt, niste afirmatii care sa destinda atmosfera, spui o poveste frumoasa, dar pe morocanos nu il urnesti din loc. Ca predicator, cauti contactul cu ochii ascultatorilor, pentru ca vrei sa fii pe aceeasi lungime de unda cu ei. Te uiti in stanga, te uiti in dreapta, iar cand dai peste morocanos te uiti repede in alta parte. Fata lui are menirea de a-ti distruge “buna dispozitie”, starea de har care te impinge sa vorbesti cu autoritate. Iti trec prin cap tot felul de ganduri: are ceva cu mine? E certat cu nevasta? Are probleme? Incerci sa il eviti, dar privirea lui morocanoasa, suparata, furioasa si nefericita parca te urmareste. E ca si cum piticul asta se transforma intr-un urias si ocupa toata incaperea. Cum scapi de el? Experienta m-a invatat ca pe morocanos trebuie sa il intampini cu pace si bucurie, iar daca nu se vindeca, sa il eviti. Unii contagiosi trebuie bagati la izolare, ca sa isi dea seama ca au o boala care stinge pacea din ceilalti.

Mutulica. Ultimul pitic – duh este mutulica. El pare normal, doar ca nu prea vorbeste. Da mult din cap, te aproba cu zambet, te ajuta daca ii ceri sa o faca, dar nu comunica cu tine. E ca un aisberg ratacitor caruia nu ii vezi decat putin varful si nu stii ce este sub suprafata. Refuza sa vorbeasca despre problemele lui, despre starile lui sufletesti, despre dezamagirile si bucuriile pe care le traieste. Tine totul pentru el si nu vrea sa impartaseasca cu nimeni. Mutulica ar trebui sa stie ca treaba asta in care se gaseste e ca o bomba cu ceas. Duhul de mutenie trebuie dezamorsat, caci dragostea nu sta muta. Prea putini oameni vorbesc despre ei si despre starile lor – nu ii lasa duhul de mutenie – dar cand vine vorba despre altii si despre problemele altora, nu stiu cum se face ca piticul asta capata glas si devine cel mai priceput orator. Dar ce folos sa vorbesti intruna despre altii iar despre tine niciodata?

Piticii au farmec doar in povestea lor. In povestea pe care o traim noi, ca biserica, farmecul lor paleste, caci ei au capacitatea de a deveni nocivi, iar caracteristicile lor pot deveni vicii de necontrolat. Cand intr-o biserica sunt prea multi pitici, aerul devine greu de respirat, iar viata greu de intretinut. Or fi ei pitici, dar cand se aduna toti laolalta ocupa cam tot spatiul. Ar trebui uneori – macar cand facem curatenia de primavara –  sa ne eliberam viata de toate „personajele” acestea toxice si sa-L lasam pe Cel ce este “lumina din lumina” sa umple tot spatiul inimii noastre!