Imaginile metaforice folosite pentru a descrie experiența botezului cu Duhul Sfânt – revărsare de ape, îmbrăcați cu putere de sus, plini de Duhul etc. – comportă riscul de a uita că ne referim, totuși, la a treia Persoană a Sfintei Treimi și nu la o forță impersonală. Din acest motiv, trebuie să evităm să ne gândim la plinătatea Duhului în sens cantitativ. Probabil că cel mai bun mod de a vorbi de plinătatea Duhului este să ne referim la ea ca la „o conectare” la resursele Duhului, la o formă de intimitate spirituală care se creează între noi și Duhul lui Dumnezeu. Această apropiere intimă de Duhul Sfânt ne oferă posibilitatea experimentării darurilor Sale, căci cine se apropie de Duhul, se apropie de tot ce are Duhul.

Plinătatea Duhului nu se referă la „cât” din Duhul posed eu, ci mai degrabă la cât de multe resurse ale Duhului pot fi „absorbite” de ființa mea. Știm că lui Isus Dumnezeu nu i-a dat Duhul „cu măsură” (Ioan 3:34), pentru că ființa lui Isus a putut „absorbi” toată plinătatea Duhului. Intimitatea dintre Fiul și Duhul era de nepătruns și este dincolo de puterea noastră de înțelegere. Isus nu era una doar cu Tatăl, ci și cu Duhul Sfânt. Dar noi nu suntem desăvârșiți ca Isus – doar mergem spre desăvârșire – ca să avem pretenția că putem primi Duhul fără măsură. Când Persoana Duhului vine în noi, ea vine întreagă, nu fragmentată și nici pe porțiuni, însă manifestarea Duhului în noi este condiționată de propriile noastre limitări. Noi nu putem îmbrățișa toată strălucirea sau toată puterea Sa. Din această cauză, Dumnezeu ne oferă diferite măsuri ale slavei Duhului, atât cât putem cuprinde noi la momentul respectiv. Când acea măsură de slavă pătrunde în ființa noastră și umple inima noastră, spunem că omul este plin de Duhul Sfânt, în sensul că Duhul umple conținutul interior al ființei noastre, adâncul de nepătruns al sufletului.

Expresia „plin de Duhul” este folosită cu predilecție de către Luca, așa cum am văzut. Când descrie momentul propriu-zis al botezului cu Duhul Sfânt, Luca spune: „Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească” (Fapte 2:4). La puțin timp după acest moment, apostolii au parte de o nouă experiență supranaturală de revărsare a Duhului: „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt, și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Fapte 4:31). Nu cred că Luca sugerează că ei pierduseră cumva din Duhul și a fost nevoie ca El să completeze ceea ce se pierduse. Mai degrabă înțelegem că umplerea inițială a dus la o creștere spirituală în intimitatea cu Dumnezeu – la o lărgire a ființei lor interioare – ceea ce i-a permis Duhului să le reveleze mai mult din slava Sa și să le ofere mai multe daruri.

Marshall afirmă: „Aceste referiri indică faptul că o persoană care a fost deja plină de Duhul poate primi o nouă umplere proaspătă, pentru o sarcină specifică, sau pentru o continuare a stării de umplere”. În Fapte, Luca menționează mai multe persoane – chiar grupuri de persoane – despre care ne spune că erau pline de Duhul Sfânt: Petru (4:8), cei șapte diaconi (6:3), Ștefan (6:5), Pavel (9:17; 13:9), Barnaba (11:24), ucenicii din Antiohia (13:52). Sunt aceste descrieri normative pentru noi, creștinii secolului XXI? Cu siguranță că da!

(Pentru detalii suplimentare asupra subiectului, va invit sa cititi cartea “Radacinile vietii spirituale” 😊 )