Biserica trece prin perioade care îi pun la încercare caracterul, iar de la o generație la alta se pare că adevărul își pierde tot mai mult din strălucire. De pildă, generația mea a luptat pentru a spăla rușinea adusă de slujitorii care au colaborat cu fosta securitate comunistă. În ciuda dovezilor copleșitoare, mulți dintre ei au continuat să mintă, să se scuze și să evite confruntarea. Foarte puțini au avut curajul să își mărturisească colaborarea și să vină la lumină. Suntem noi, cei ce le-am cerut să se pocăiască, mai buni decât ei? Poate că da, poate că nu, Dumnezeu știe. Totuși, în acest caz, nu cred că despre aceasta este vorba. Dacă o biserică va continua să lase predicarea adevărului în seama unor păstori care și-au zidit viața pe minciună, oare ce se va întâmpla când aceștia se vor prăbuși?

Minciuna ne poate corupe, ne poate prinde în mrejele ei sufocante și ne poate înșela. Niciun om nu este imun în fața minciunii, dar toți putem – și ar trebui – să ne pocăim de minciunile noastre. Minciuna nu poate fi justificată. Singurul mod de a justifica o minciună este tot printr-o minciună. Niciodată adevărul nu va putea justifica minciuna. În prezența adevărului, minciuna va fi întotdeauna demascată și condamnată, nicidecum justificată. Iar dacă nu putem, ca Biserică, să trăim „în adevăr”, ar trebui să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat Biserica lui Hristos.

Eforturile de a spăla memoria Bisericii, pătată de slujitorii care au fost și turnători, au avut ecouri limitate. Generația copiilor mei nu prea este interesată de ceea ce s-a întâmplat înainte de 1989. Noi vom pleca din lumea aceasta, fără să reușim să le spunem tot adevărul despre ceea ce s-a întâmplat, pentru că nu am reușit să aducem adevărul la lumină. Minciunile au fost țesute cu atâta măiestrie încât au atins gradul de „artă” – arta minciunii. Francis Schaeffer spunea că dacă Biserica va „trece sub tăcere păcatele generației precedente nu are dreptul să se ridice împotriva păcatelor generației actuale”.

Nu am nicio îndoială că bisericile din România vor purta hainele minciunii câtă vreme slujitorii ei vor refuza să se pocăiască și să vină la adevăr. Nu putem spera în nicio reformare spirituală a bisericilor noastre fără să împlinim acest greu cuvânt – indiferent de durerea și suferința care vor rezulta de aici – pe care îl rostește apostolul Pavel: „fiecare din voi să spună aproapelui său adevărul” (Efeseni 4:25).

Printre păcatele prezentate de cartea Apocalipsa, ca păcate care îi exclud pe oameni din Împărăția lui Dumnezeu, se regăsesc și acestea două: „oricine iubește minciuna și trăiește în minciună” (Apocalipsa 22:15). Oare de ce este considerată minciuna un păcat capital? Filosoful Gabriel Liiceanu spunea că „înșelarea prin utilizarea cuvintelor este un rapt care operează la nivelul spiritului cuiva”. Într-un anumit fel, când îmi mint aproapele eu îi lezez spiritul, arunc asupra lui întunericul care însoțește minciuna, deschizând astfel posibilitatea distrugerii lui. Minciuna este o formă de a-i ucide spiritul, de a-l înrobi, înfășurându-l în falsitate.

Tragedia este că omul care iubește minciuna se și bucură de răul pe care ea îl produce în viețile celorlalți. Minciuna aduce cu sine un soi de putere malefică, un simț al superiorității și chiar al dominării celuilalt. Mințim ca să dominăm și ca să controlăm, iar lucrul acesta ne descalifică, pentru că nici un creștin nu ar trebui să își dorească să îl domine pe celălalt. Scott Peck afirma că „răul are întotdeauna ceva de-a face cu minciuna”. Iată de ce mesajul profetic din Apocalipsa este atât de radical. Nu ne putem juca cu minciuna, pentru că nu ne putem permite să ne jucăm cu răul. Rămânând prea mult în preajma răului, vom fi contaminați până la distrugere de către acesta. Este de la sine înțeles că doar în proximitatea adevărului omul poate descoperi realitatea care îi va oferi libertatea spiritului și viața din belșug. Drept urmare, în Împărăția lui Dumnezeu vor intra doar cei care au iubit adevărul și au trăit în adevăr. Aceasta este calea. Biserica nu are altă alternativă.

(Pentru detalii suplimentare asupra subiectului, va invit sa cititi cartea “Radacinile vietii spirituale” 🙂 )