Superioritatea Evangheliei – Meditații din Galateni (1)


Evanghelia este superioară tuturor mesajelor cunoscute de către om. Ea este de origine cerească, vine din inima lui Dumnezeu. Cine ar fi putut născoci un astfel de mesaj care, pentru mintea omului, reprezintă o nebunie? Oamenii au căutat mereu căile ușoare, logice, pe care mintea să le accepte fără să sucombe. Misterele, tainele, paradoxurile sunt, …

Continuă să citești Superioritatea Evangheliei – Meditații din Galateni (1)

Este necesară credința mea pentru a fi mântuit? (3)


Prin natura lui coruptă, omul va respinge lumina şi îşi va argumenta revolta spunând că nu are suficiente dovezi ca să creadă. Dar credinţa adevărată nu este generată de dovezi. Ele pot fi de folos, însă din moment ce naşterea ei are loc în inimă şi nu în straturile senzoriale ale fiinţei, înseamnă că invocarea …

Continuă să citești Este necesară credința mea pentru a fi mântuit? (3)

Este necesară credința mea pentru a fi mântuit? (1)


Sunt printre noi unii oameni care refuză mântuirea, scuzându-se că Dumnezeu nu le-a dat „darul credinţei”. Ei – se pare – ar fi vrut să devină creştini, dar „nu le-a fost dat”, adică nu au avut şansa să fie printre cei aleşi să creadă. Tipul acesta de gândire a produs mulţi credincioşi anemici, care stau …

Continuă să citești Este necesară credința mea pentru a fi mântuit? (1)