Desi propozitia “Intoarce-te la dragostea dintai” este arhicunoscuta, ea nu apare in Biblie, cel putin nu in aceasta forma. Isus Hristos ii reproseaza bisericii din Efes ca si-a parasit “dragostea dintai”, iar indemnul  urgent este unul la pocainta si la o intoarcere la “faptele dintai.” Intoarcerea la “faptele dintai” corespunde “iubirii dintai”, drept urmare nu e gresit sa spunem ca Biblia ne indeamna sa ne “intoarcem la dragostea dintai.”

Biserica din Efes nu isi pierduse dragostea dintai, cum spune – in mod eronat –  celebra cantare. Dragostea pentru Dumnezeu si pentru semeni (agapen) nu e ceva ce se pierde, ca si cum ti-ai pierde portofelul sau telefonul. Si nici nu se uita, ca si cum ai uita ceva important, din neglijenta, sau din prea multa graba. Actiunea pe care o condamna Hristos este una perfect constienta (de aici nevoia ca ei sa “isi aduca aminte” de unde au cazut) si libera. Acelasi termen (aphiémi) pe care il foloseste Pavel in 1Corinteni 7: 12 – 13, referindu-se la “despartirea” dintre sot si sotie este folosit si aici. Ei s-au despartit de “dragostea dintai”, au divortat de ea, au abandonat-o si au inlocuit-o cu altceva.

Biserica din Efes a abondonat dragostea initiala (agapen) si au inlocuit-o cu un activism religios bazat pe fapte (ergon), care substituia adevarata dragoste pentru Dumnezeu. Este posibil ca Domnul sa se refere la zelul lor si la pasiunea lor initiala fata de Dumnezeu, dar nu este exclus, deasemenea, ca mustrarea sa readuca in discutie complicata relatia dintre Dumnezeu (Mirele) si poporul sau Israel (Mireasa). Fara doar si poate, relatia de iubire avuta in vedere aici este cea dintre sot si sotie, dintre Dumnezeu si Israel, dintre Hristos si Biserica. Mesajul este unul cat se poate de evident: nu repetati greselile inaintasilor vostri, nu promovati o forma religioasa superficiala, ci urmati-Ma din toata inima, iubiti-Ma cu toata inima, asa cum ati facut-o la inceput!

Faptele noastre bune sunt intotdeauna apreciate de Dumnezeu, dar El nu va fi niciodata multumit daca ceea ce facem nu este facut “din toata inima”, sau, cum spune Pavel, “cu dragoste.” Cu toate ca nu este suficient sa avem o motivatie buna, daca nu avem si actiuni bune (care sa materializeze intentiile pe care le avem), motivatia actiunilor noastre este importanta.  Domnul Isus ne invata ca motivatia da valoare, in cele din urma, faptelor noastre, fie ca e vorba de rugaciune, de milostenie, de post, sau de alte actiuni practice. Sa ne practicam religia nu pentru a fi vazuti de oameni, ci pentru a fi vazuti si apreciati de Tatal ceresc. In cele din urma, tot ce facem trebuie facut pentru gloria si slava lui Dumnezeu.

Chemarea de a ne “intoarce la dragostea dintai” nu este o chemare romantica, asa cum – din pacate – inteleg cei mai multi indemnul.  Nu ni se cere sa celebram sentimentele religioase – indiferent de profunzimea lor – pe care le-am avut atunci cand ne-am pocait. Nu e vorba de impulsurile experimentate in momentul convertirii, pentru ca nu melancolia spirituala este avuta in vedere aici, ci devotamentul credintei sincere fata de Hristos. Sunt chemat sa fac ceea ce fac din iubire de Dumnezeu, fara nicio urma de egoism, fara vreun interes meschin, motivat doar de slava Dumnezeului pe care il iubesc. Apostolul Pavel o spune cum nu se poate mai bine, in 1Corinteni 16: 14: “Tot ce faceti sa fie facut cu dragoste!”

Biserica este chemata sa il iubeasca pe Hristos si sa caute doar slava si onoarea Lui. Intoarcerea la dragostea dintai inseamna a redeveni christocentrici, pentru ca doar o biserica christocentrica – unde Hristos este iubit si slujit cu pasiune – poate intrupa lumina lui Dumnezeu (“sfesnicul”) in aceasta lume. Iar lumina intotdeauna va cauta sa se propage, pana va indeparta orice urma de intuneric moral si spiritual…