Mlastina fricii


Cu totii ne temem. Frica este inscrisa in ADN-ul nostru si lucreaza in noi, de cand deschidem ochii in lumea asta si pana ii vom inchide. Cu toate astea, nu toti avem aceleasi frici si nu ne temem cu totii la fel. Sunt frici pe care am reusit sa le biruim, dar sunt si frici cu care inca ne luptam.

Din punctul meu de vedere sunt cel putin doua directii din care trebuie sa abordam frica umana.

Prima directie este frica “instinctuala”, sau frica sanatoasa, naturala. Ea este o reactie a instinctului nostru de supravietuire. In anumite situatii periculoase, creierul transmite semnalul fricii pentru a proteja corpul de pericolele din jur, pentru a le face fata, dar si pentru a le confrunta.

Psihologii ne spun ca frica aceasta s-a nascut in om pe vremea cand omul era vanator. Intalnindu-se cu tot felul de animale periculose, care ii puteau curma viata, omul a dezvoltat o reactie de protectie: frica. De exemplu, cand omul a vazut prima data un leu, inima a inceput sa ii bate mai tare, instinctele i s-au ascutit, iar reactiile fizice i s-au intetit. Ni se spune ca, pe vremea aceea, omul vanator traia in pesteri. Iar cand omul descoperea o pestera noua –  unde urma sa isi mute familia –  se apropia cu mare atentie de gaura intunecata, dar inima ii batea la maxim. De frica. Asa s-a nascut in om frica de intuneric si frica de necunoscut. Daca e vreun tigru in pestera? Daca e vreun urs? Nu stiu sigur ce e acolo, iar din cauza asta imi este teama. Insa, in ciuda sentimentului de frica, omul a invatat sa isi biruiasca frica, pentru ca avea nevoie de pestera pentru familia lui. Si asa s-a nascut in om curajul.

Daca mergi pe marginea unei prapastii, este normal sa ai un gol in stomac. Instinctul de supravietuire te va impinge cat mai departe de prapastia adanca. Exista riscul sa cazi si sa mori. Daca bucataria ta ia foc si flacarile cuprind toata incaperea, este perfect normal sa iti fie frica si sa fugi, ca sa iti salvezi viata. Daca stii, spre exemplu, ca veciunul tau are COVID-19, este normal sa il eviti si sa faci un ocol serios cand vei trece pe langa casa lui. Este perfect normal sa iti speli mainile, sa eviti multimile si sa porti masca de protectie. Aceasta e frica naturala, care este o reactie a instinctului de supravietuire, unul dintre cele mai puternice instincte umane. Viata este protejata in felul acesta si trebuie sa ii multumim lui Dumnezeu pentru ca a pus in noi astfel de instincte care sa ne protejeze!

A doua directie de abordare a fricii umane este frica nesanatoasa, sau distructiva. Ea este o creatie a lumii noastre imaginare. Aceasta frica este ca o mlastina care inghite tot ce cade in ea. Vorbim aici de: frica de a nu fi acceptat; frica de parerea celor din jur; frica de a vorbi in public; frica de boli ireale; frica de ziua de maine; frica de diavol; frica de moarte; frica de esec; frica de a nu cadea drobul de sare peste copilul infasat si alte feluri de frici distructive.

Atunci cand frica de necunoscut este preluata de imaginatia noastra, se naste in noi una dintre cele mai periculoase si bizare frici: frica de propriile scenarii.  

In fata unor situatii necunoscute, noi nu mai avem control, iar cand ne pierdem controlul asupra situatiilor sau asupra mediului inconjurator, incepem sa ne temem. In fata noastra e intuneric si habar nu avem ce pericol poate iesi din intuneric. Suntem ca vanatorul in fata pesterii intunecate. Daca am sti ce e acolo, ne-am echipa corespunzator si am infrunta pericolul. Dar nu stim. Daca pericolul e mult mai mare decat ne asteptam? Si atunci ce face omul pentru a preintampina astfel de scenarii? Isi imagineaza cel mare pericol, cea mai grava situatie si cel mai incurcat scenariu. Si de ce face asta? Ca in cazul in care pericolul e intr-adevar mare, el sa fie cumva pregatit psihic pentru situatia respectiva. Insa asa se nasc fobiile si schizofreniile. Si asa ajung oamenii sa vada monstri la fiecare colt de strada, nu doar in pesterile intunecate.

Nici nu ne putem inchipui cat de mult este afectata Imparatia lui Dumnezeu – si in particular Biserica – din cauza fricilor noastre. De multe ori, din cauza fricii, noi nu putem sa actionam pentru Dumnezeu.

Ne este teama, spre exemplu, sa depunem marturie pentru Domnul, pentru ca ne imaginam ca oamenii vor rade de noi. Daca ne vom incurca in explicatii? Daca nu vom avea raspuns la toate intrebarile?

Ne este teama, deasemenea, sa revendicam prin credinta ceea ce ne-a promis Dumnezeu. Daca vom esua? Daca nu se va implini ceea ce proclamam? Daca Cuvantul Domnului nu va functiona? Si atunci ne imaginam tot felul de scenarii distructive care vor inghiti si farama de credinta pe care o mai avem.

Experienta vietii ne invata, totusi, ca sansele ca ceea ce ne imaginam sa devina realitate sunt aproape infime. Nu sunt zero – uneori cosmarurile imaginate devin realitate – dar sunt (procentual vorbind) extrem de reduse. Cu toate astea, frica experimentata este reala. Noi nu traim experienta reala – scenariul e doar in mintea noastra –  dar experimentam o frica reala. Iar frica ne distruge si pe interior si pe exterior.

In zilele noastre exista o mare frica cu privire la virusul COVID-19, care bantuie prin toata lumea. Problema nu e la cei care actioneaza natural, ca reactie a instinctului de supravietuire. E perfect normal sa respectam normele de igiena, sa ne protejam si sa fim prevazatori. Dar de aici pana la fobia pe care am vazut-o zilele astea este cale lunga. Este anormal ca un crestin plin de Duhul Sfant sa fie cuprins de frica aceasta distructiva si, de frica sa nu ia boala, sa isi burduseasca toata casa cu alimente, cu hartie igienica si cu alte produse si sa nu mai vorbeasca cu absolut nimeni.

Frica imaginara este devastatoare. Ea poate distruge libertatea umana si ne poate aduce la stadiul de animalitate. Oamenii pot ajunge – la propriu – sa isi dea in cap pentru o conserva de fasole. Si lucrul acesta nu ar trebui sa ne mire. In mlastina fricii distructive, ratiunea nu mai functioneaza.

Cand Biblia ne spune ca “Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica”, se refera la frica aceasta negativa, distructiva, la frica despre care Biblia spune ca e “de la cel rau.”

Care e provocarea noastra, in aceste zile unde mlastina fricii ii cuprinde pe cei mai multi oameni? Cu ajutorul Duhului Sfant ne vom pune increderea in Dumnezeu si, in ciuda fricilor pe care le experimentam, vom alege sa mergem inainte! Din moment ce Duhul Sfant e in noi, avem deja puterea sa biruim orice frica. Doar Duhul ne inalta deasupra fricilor noastre.

Sa invatam, macar in ceasul de pe urma, sa traim prin DUHUL si sa umblam prin DUHUL!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.